Pe culmile alcoolizării

Mind Of The Wonderful

2010-08-14T02:29:00.004+03:00

Din moment ce n'am invatat nimic din elanurile nemasurate ale persoanelor de succes, constat ca nu mi'a ramas nimic altceva decat sa'mi ingrop sufletul intre zidurile afumate ale unei biserici si sa ma sting in suspine la picioarele acelor sfinti idioti, care mi'au tinut de urat toata vremea trecutului meu desert.

http://www.youtube.com/watch?v=QVoNKg-bF5s

mihail, caine de circ.

2010-06-24T22:53:00.001+03:00

Motto: “Numai tine minte sfatul ce’ti dau: in calatoria ta ai sa ai trebuinta si de rai, si de buni, dar sa te feresti de omul ros, iara mai ales de cel span.” Ion Creanga – Harap-alb.

Ieri s-a sinucis.

Te intereseaza povestea lui?

Doamne-doamne i’a daruit un simt al umorului dezvoltat. As spune ca era chiar un tip foarte amuzant. Din pacate a venit si momentul in care i’am descoperit blogul. Tanarul nostru, pe nume Mihail era foarte amuzant pe sticla, imitand tot felul de personaje de la periferia societatii. El gandea ca face treaba asta pentru a le ironiza si pentru a expune publicului defectele acestora. Insa ce nu stia, cam greu totusi pentru un om de televiziune sa nu stie asta, era ca “any publicity is good publicity”. Asa ca in loc de a infiera personajele respective, el le oferea o promovare gratuita. In momentul plecarii unui coleg din grupul lor umoristic, Mihail a rabufnit, reprosandu’i acestuia homofobia si rasismul de care a dat dovada. Se pare ca Mihail dorea prin emisiunea lui de la tv “sa incurajeze un mod de a gandi libertin,tolerant,tineresc si pacifist.” El se visa deja un legiuitor, un Moise care sa coboare cu noile table pe care sa le arate poporului spre vesnica ascultare si conformare.

Mihail a continuat apoi seria subiectelor interesante pe blogul lui. La fiecare 2-3 postari mai arunca o vorba despre vreo pseudo-vedeta intrebandu’se “de ce apare asta tot timpul in media?”

Pai bine Sherlock, poate daca nu le’ai repeta si tu numele atat de des, fie pe blog, fie pe sticla, poate n’ar mai aparea astea asa mult, nu crezi? Cam ca bajetii care vad un articol 100% despre sport pe saitu’ vreunui ziar si se grabesc sa comenteze “in sfarsit vad un articol in care n’apare Gigi.” Candyman vine doar daca’l strigi.

De asemenea, Mihail era pornit impotriva “cocalarilor” carora le dedica postari aproape saptamanale pe blogul lui. In afara de cliseele folosite cam de toti de vreo 5-6 ani incoace pentru a’i descrie, si care, evident, nu aduceau nimic nou (decat sute de comentarii de genu’ “ai dreptate”, de parca tocmai ar fi descoperit vreo noua teorie cu privire la originea vietii si nu ar fi spus vreun adevar stiut de toti si care a inceput sa’i plictiseasca pe multi) am mai remarcat doua lucruri. Furia cu care scria despre ei. Si pe alocuri invidia. Cam multa furie si invidie pentru un om ce se recomanda ca fiind actor de comedie.

In cele din urma a clacat. Ieri s-a sinucis…De ce? Nu se stie… Se stie doar cum: incercand sa’l copieze pe idolul sau, Toma Caragiu, a coborat in subsolul blocului in care locuia si a inceput sa dea gauri cu bormasina in structura de rezistenta. Blocul s’a prabusit peste el dupa vreo ore. Din fericire, nimeni altcineva nu a fost ucis sau ranit, blocul fiind locuit in mare parte de pensionari, acestia fiind plecati la ora incidentului la un protest organizat de PSD.

In orice caz, ce ma sperie este faptul ca, unde intorci ochii, dai numai de mihaili in ultima vreme…

inteligenta sclipitoare

2010-04-26T00:03:00.005+03:00

Am gasit ceva frumos din vremuri de demult:

“In declaratiile mele politice am avut sansa sa apar personalitati, ale caror nume, intr-o alta epoca nici nu puteau fi rostite: Wass Albert, Daday Lorand, Bayer Zsolt, Szoboszlay Aladar" declaratie a ioroparlamentarului Sogor Csaba.

de parca acum ar putea fi...

probleme pilosopice

2010-03-14T00:17:00.006+02:00

Azi voi povesti ceva frumos. Ma plimbam acum ceva timp prin muntii Moldovei alaturi de Alpin. Era mijlocul lui noiembrie si ploile care se anuntau, riscau sa se transforme in ninsori puternice. Stafful de la cabana unde eram cazati ne implora sa nu iesim afara pe o asa vreme. “Afara ploua!” ne’a avertizat printre hahaieli un ocupant al unei camere alaturate, care tocmai coborase sa isi ia micul dejun, adica trei sandvisuri dublu distilate.

Eu si Alpin, fiind tineri, neinfricati si aflati in deplina comuniune cu natura, bineinteles ca am decis sa’i ignoram si am pornit spre munte. Inca nu ploua, asa cum ne mintise omul de la cabana (a cata oara?) ci era chiar o vreme placuta, soarele aruncandu’si razele asupra intregii vai. Am reusit dupa vreo trei sferturi de ora sa ajungem pe o culme de unde noi puteam privi intreaga vale pe care tocmai o strabatusem, iar Gradinescu in mod sigur ar fi putut sa vada si Eindhovenul. Am stat cateva clipe sa admir si eu peisajul, dupa care i’am propus lui Alpin sa continuam sa urcam pana vom atinge varfurile inzapezite. Dupa alte cateva ore, am ajuns acolo. Era ceva extraordinar. Incepuse ninsoarea, iar negura care invaluia crestele muntilor ne facea sa ne credem oaspeti olimpieni, martori la ancestrale taine divine. Mi’am indreptat atentia spre Alpin. Privea si ea, parca transfigurata. Fulgii de zapada i se asteneau pe frunte si prin parul ei negru, ca’n filmele cu Tera Patrick. S’a intors si ea spre mine si mi’a zambit. “Tare frumoasa mai e cand zambeste”, mi’am zis eu. Avea un zambet atat de fermecator si hipnotizant, incat ar fi putut sa cheme minerii sa ma bata la intoarcerea in Bucuresti si tot i’as fi dat cateva mandate prezidentiale. Zambetul ei a poruncit naturii o schimbare, care s’a si infaptuit imediat, zapada topindu’se, cerul schimbandu’si culoarea intr’un albastru deschis iar soarele facandu’si glorioasa aparitie. “Alpin apare – soarele rasare” am continuat eu analogia de mai devreme. Se intoarse apoi spre muntii din vecinatate si dadu glas unui gand ce probabil o framanta de ceva timp.

-Poate oare Dumnezeu, care este creatorul acestei lumi si despre care se spune ca este atotputernic, sa creeze o piatra indeajuns de grea incat nici El sa n’o poata ridica?

-Pai hai sa vedem, ii zic eu. In primul rand, depinde la ce ne referim prin ‘Dumnezeu’, fiindca e o diferenta intre esenta divina si manifestarea aceasta in lume. Dumnezeul manifestat nu poate fi atotputernic, nu din cauza unei imposibilitati a esentei, ci pentru ca prin insasi manifestarea sa e de acord sa’si restranga atributele si atributiile pentru a se conforma regulilor dupa care este guvernata lumea. Din moment ce actiunea se desfasoara in lumea noastra, un Dumnezeu manifestat trebuie sa se supuna conditiilor si regulilor impuse de aceasta pentru a se face inteles de catre dobitoacele aflate pe tot cuprinsul acestui pamant minunat. Daca i’am cere totusi ca, in calitate de creator, sa nu tina cont de regulile lumii, el ar putea sa creeze piatra si s’o si ridice, fara ca noi sa intelegem cum, deoarece mintile noastre ar fi inca prizoniere ale regulilor lumii. Acum dezbraca’te si intinde’te pe iarba.

FIN

Camera 31

2010-02-19T15:29:00.004+02:00

Sunetul pasilor unui reputat om de afaceri rasuna pe scarile unui bloc situat intr’o zona centrala a capitalei in dimineata unei zile de debut a lui 2010. Omul inchirase in ultima noapte a anului precedent un apartament pe care’l detinea in blocul respectiv unor studenti. Baietii pareau destul de cuminti si linistiti asa ca omul nostru nu a stat pe ganduri in perfectarea afacerii. Concierge’ul blocului il anuntase insa ca pe langa persoanele care inchirase apartamentul alti 3 tineri urcasera pana la etajul respectiv. Si anume: un tanar cu cu o alura hippie, imbracat totusi la costum ( “foarte frumos, se respecta” gandi afaceristul), un tanar slabanog, de pe bluza caruia portarul a putut ghici intreg meniul zilei precedente ( “hmm… nu e prea bine” ) si cel din urma, un tanar vesel, care intra in bloc cantand “you and me …”, ducand totodata in mana dreapta o plasa prin care se ghicea forma a 2 sticle de vin ( “ eh.. mai petrece si omul”).

Afaceristul termina de urcat treptele si din capul scarilor observa ca usa era larg deschisa ( “offf.. ce neglijenti... si doar le’am zis sa fie atenti la chestiile astea” ). Intra in apartament hotarat sa ii certe pe chiriasii neatenti. Inchise usa si intra cu pasi repezi in sufragerie, sperand sa ii poata prinde intr’o ipostaza cat de cat idecenta (fiind si voyeur in timpul liber) insa se opri derutat cand nu gasi pe nimeni acolo. Ba mai mult, desi atat usa cat si geamurile erau inchise, un aer rece strabatea incaperea. “Eh, mai am parte si de astfel de clienti” gandi omu’ nostru si se apuca sa stranga de pe parchetul sufrageriei cioburile unor sticle de vin sparte in euforia generala care probabil ii cuprinsese pe tineri in noaptea precedenta...

Aproape doua luni au trecut de la aceste evenimente si afaceristul a inchiriat altor grupuri de persoane apartamentul, insa nimeni nu a vrut, sau nu a putut, sa stea acolo mai mult de o noapte. Tatal unei familii de 4 persoane (mutat temporar in blocul cu pricina, dupa ce a fost fortat sa’si vand propriul aprtament ca urmare a crizei survenite in urma deciziei nefaste a poporului roman de a’si realege presedintele) marturisea ca s’a trezit in puterea noptii auzind tot felul de voci. Din moment ce vocile se intersectau, barbatul nu a reusit sa descifreze semnificatia cuvintelor folosite. Cateva din replicile pe care totusi le’a inteles, in mare parte deoarece erau folosite cel mai des, fiind “le luam inapoi”, “n’ai niciuna peste 15 ani in lista”, “acum 2 ani erai cu Elunu” sau “hai s’o lasam p’asta ca e mai de chill-out”. O alta persoana care a inchiriat apartamentul a relatat ca, nu cu mult inainte de miezul noptii, a inceput sa auda beaturi puternice, de inspiratie satanica si riffuri de chitara de trash metal acompaniate de o voce guturala, cu usoare inflexiuni hispano-americane care sustinea ca “vede doar umbre ale mortii, fragmente a ce’a fost candva”.

Insa cea mai tulburatoare relatare vine din partea unui adolescent care inchiriase apartamentul pentru un party alaturi de grupul sau de liceeni debusolati, inca in cautarea unui sens al vietii, ascuns dupa melodiile marca Lady Gaga si consumul de pseudo-droguri legale . Acesta sustine ca a fost trezit in zorii zilei, dupa o noapte extenuanta, de soaptele si rasetele unor domnisoare. Dupa ce a deschis ochii, a vazut deasupra sa ceea ce parea o forma fantomatica de femeie, in timp ce o alta astfel de aparitie insolita statea langa geam, cu privirile atintite spre linia orizontului, soptind plina de sperante: “Poate ne fute Catala p’amandoua!”

razboaie castigate

2009-12-08T12:39:00.008+02:00

Motto: You fuckin' cockroaches! (Tony Montana)

Sase picioare, o lungime de 1.5 cm, o carapace groasa si 2 antene de’o lungime egala cu a corpului. Blatella germanica numele din buletin. L’am intalnit prima oara nu cu mult inainte de miezul noptii. Eu ma taram spre baie, resimtind efectul berilor baute in ziua aia, iar el se tara, cu miscari mai precise decat ale mele in directia opusa. Nu i’am dat atentie. Stiam ca am sa’l reintalnesc.

Bun. E noapte deja. Poate 4 sau chiar 5. Eu dorm pe canapeaua din sufragerie. Cum am ajuns acolo, nu stiu. Dar mi’e bine aici si n’am de gand sa ma misc. Deschid totusi pleopele. Cifrele rosii de pe displeiul ceasului electronic imi strapung ochii. Citesc: 02:07. Apoi, brusc, cifrele devin neclare, se maresc si par ca se indreapta spre mine. Rosul lor inunda camera care, in mod ciudat, a inceput sa se invarta. E clar. Decid sa ma ridic si sa ma indrept spre baie. Dupa ce daram 2 sticle de apa minerala care stateau degeaba langa canapea, reusesc sa ajung si acolo. Deschid usa, aprind becul si tinand privirea in jos intru in baie. E frumos inauntru, totul curat si racoros. Albastrul faiantei ma calmeaza. Dar ceva e in neregula. .. simt eu… inchid usor usa si privesc in dreapta mea. Da…. e acolo. Cu antenele lui (voiculesciene?!) sondeaza terenul si o scurta evaluare a situatiei il face sa’si dea seama ca trebuie sa se refugieze urgent intr’un loc cat mai sigur. Incepe sa se miste rapid spre un colti al baii. Eu caut o unealta cu care sa’l atac. Ma gandesc ca daca nu gasesc nimic la dispozitie va trebui sa’l sugrum.

Gasesc din fericire o pereche de adidasi albi, marimea 40, proaspat spalati si lasati prin baie sa se usuce. Iau dreptul si’l arunc inspre mica insecta teutona. Adidasul zboara ca o sageata din arcul lui Hercule spre pasarile stimfaliene si ii sectioneaza mini-panzerului un picior, oprindu'l pentru moment din goana lui nebuna spre salvare. Caldura degajata de becul aprins mai devreme devine insa insuportabila. Ma simt ca un cruciat imbracat in zale, aflat sub soarele torid al Orientul Mijlociu. Victoria asupra sarazinului necredincios care se zbate pe gresie nu este insa completa. Rasucesc robinetul cu apa rece si ma aplec sa’mi astampar setea. Observ insa miscare. Sarazinul se refugiase intr’un colt. Stia ca acolo se afla o poarta deschisa prin care putea sa scape din cetatea sa asediata. Eu sunt insa mai rapid. Apuc si adidasul stang si il cobor cu viteza asupra sa. Incaltamintea lui Adi Dassler sparge carapacea nevertebratei. GAME OVER. Apa de la robinet continua sa curga. Cred. Sunt prea epuizat sa mai aud ceva. Ma asez in genunchi.

Impresionat de curajul sau, decid sa’i acord bravului luptator o inmormantare demna de un rege viking, asa ca il imbarc pe o corabie din hartie igienica si il lansez pe apa. Apas pe un buton si declansez un maelstrom care il duce in intunericul conductelor subterane. Auf wiedersehn!

fotbal si sfinti

2009-11-02T13:25:00.004+02:00

Incepand cu ziua de sambata, 31 octombrie 2009, calendarul ortodox va primi in randurile sale numele unui nou sfant.

Este vorba de Sfantul Liviu Ganea-de-la-Ploiesti. Acesta a fost canonizat in urma bataliei cu un pagan care nu vroia sa fie convertit la religia fotbalului si care tragea de timp in mod repetat. Sfantul va fi invocat de echipele puternice la vreme de mare rascruce, atunci cand rezultatul este nefavorabil iar rugaciunea va fi grabnic ajutatoare impotriva echipei adverse (aflata mai jos in clasament) care trage de timp, baga autobaza, apeleaza la tactici nesportive, simuleaza sau mai stiu eu ce alte dracovenii. El va putea fi invocat de asemenea si de catre fanii aflati in tribune care doresc un spectacol fotbalistic si nu au parte de el, datorita fotbalului super-tacticizat.

Icoana de mai sus il infatiseaza pe sfant luptand impotriva balaurului antijocului care ameninta sa devoreze fotbalul, personificat intr’o femeie gingasa (observabila in partea stanga, jos). De asemenea, sfantul are langa el si un ucenic cu un ulcior, in care se afla evident vin, dupa moda brevetata de clubul care l’a imprumutat la Ploiesti. Pe fundal pot fi observati si spectatorii de la peluza.

despre gunoieri

2009-10-29T12:26:00.003+02:00

Intrerup povestirea. Din nou. Nu ca ar observa cineva. Dar trebuia neaparat sa povestesc ce mi s’a intamplat.

Dimineata de azi a fost tare deprimanta. M’am trezit (primul motiv), m’am dat jos din pat si m’am dus la geam sa vad frumosul peisaj de toamna bacoviana, cu cerul innorat, minunatele blocuri gri si frunzele de toamna cazute pe jos. Moment in care s’a intamplat nenorocirea. Am vazut un gunoier care strangea frunzele de pe jos si le baga intr’un sac!!! Pe moment intentia mea a fost sa deschid geamul si sa’l injur pana la epuizare, sa’i zic sa lase frunzele acolo pe jos unde e locuinta lor de toamna. Dar m’am gandit ca n’ar avea rost. La ora aia sute, chiar mii de gunoieri faceau acelasi lucru in tot orasul. Mii de oameni in uniforme verzi care stricau peisajul de toamna. Oamenii astia chiar n’au de lucru?!? E clar. Nu mai e loc de romantism in ziua de azi.

Mai grav e ca sunt mai multi ca ei, raspanditi prin tot orasul. Trebuie pornita o lupta impotriva gunoierilor. Aici am fost si metaforic. Cred.

ce se intampla cand lucrurile sunt deja razna (partea a II-a)

2009-10-28T17:29:00.009+02:00

Revin la povestea mea. Eram tanar si indragostit. Normal ca atunci cand ai 17 ani si in ochii persoanei iubite nu gasesti caldura si gasesti doar frig iar intunericul din ei iti da senzatia ca in spatele lor se acunde un abis in care e gata sa iti cada intreaga fiinta, viata nu e chiar usoara. Cuvintele prin care ea si’a exprimat refuzul n’au fost chiar placute. Am plecat de la locul respectiv abatut. In drum spre casa frunzele cazute pe asfalt erau ridicate de vant intr’un vartej apocaliptic, vuietul in crescendo al acestuia zguduia geamurile blocurilor din apropiere iar vibratiile acestora imi pareau o melodie trista, cantata parca de Isus in gradina Ghetsimani. Am talent narativ, tre’ sa recunosti.

Dupa 15 minute de mers pe jos am intalnit un cersetor (prima oara am crezut ca e Dostoievski) si i’am zis “Ba, ai nevoie e o inima?”. Si i’am aruncat’o acolo. Ala m’a injurat: “Ba, in sloboz sa te bata de lache impanat nu vezi in ce stare e????”

I’am replicat si eu cu niste injuraturi metafizice de cosmos, divinitati, spirite, fantome, rude recent decedate si am mers mai departe. Nici nu trec 10 secunde de la intamplarea asta ca ii si cade aluia un borcan in cap de la o gospodina de la etajul 4 care tocmai punea muraturi. Dovada ca exista si o dreptate divina (ce'o mai fi insemnand si asta). Dar m’a pus pe ganduri treaba asta. De parca n’as fi avut destule la vremea aia. Era in asa hal saraca inima, incat nici cersetorii n’aveau trebuinta de dansa. M’am enervat. N’a durat mult enervarea asta fiindca am gasit o bodega la vreo 20 de metri mai in fata. Uneori nu e situatia asa neagra cum pare. Cat despre cersetori, de la intamplarea aia am devenit adept al darwinismului social si nu le mai dau nimic!!!!

Experienta asta a fost totusi folositoare. E bine sa stii cam cat poti suporta ca fiinta umana. Pana unde poate merge umilinta si degradarea ta ca om. O sa’mi spui acum ca astea nu sunt probleme adevarate, ca unii mor de foame, n’au haine si alte d’astea si n’au ei timp de prostii de genu’ asta. Nu e deloc asa si nu ma obosesc sa explic de ce.

Mai multe o sa afli in postul urmator. Pana una alta asculta melodia asta.

despre elocinta

2009-10-27T17:58:00.007+02:00

Intrerup povestea despre viata mea pentru ca am gasit o chestie tare. Astia de prin facultate (asociatia administer, chestii) tre' sa organizeze balul bobocilor in foarte curand. Si la balul asta tre' sa cante cineva. Eu unul mai degraba as vrea un scaun, un microfon si pe Florin Piersic care sa ne povesteasca intamplari din viata lui. Da' astia nu sunt de acord si vor muzica. Asa ca s'au gandit in mintea din capul lor sa organizeze un sondaj, ca tot intram in febra alegerilor. Auzi aici:

Deoarece Balul Bobocilor FAP se apropie, te invitam sa
selectezi artistul pe care il preferi dintre urmatorii!
(Mentionam ca acest sondaj este orientativ, artistii urmand
sa-i aducem in functie de pretul si disponibilitatea
acestuia, dar parerea voastra conteaza!)

o Guess Who
o Cream
o Maximilian
o Giulia
o Nick Kamarera
o Bordo
o Ro-Mania
o Spike
o Bitza
o Lavinia

Mi se pare scoasa din putul gandirii treaba asta. In traducere libera ar fi: votati aici pe cine vreti voi, noi o sa ne gandim cu foarte mare atentie la propunerea voastra, dupa care oricum o sa chemam pe cine vrem noi.

Traim in România si astia ne ocupa spatiu in inbox.

PS: habar n'am ce e aia elocinta.

ce se intampla cand lucrurile o iau razna (partea I )

2009-10-21T00:00:00.012+03:00

Asa cum iti povesteam intr’o postare anterioara a venit un moment in viata mea cand lucrurile au inceput sa devina bizare. La modul horror.

Era o zi frumoasa de toamna iar eu eram la coliba. Culegeam zambile si recitam poezia “veniti dupa mine, tovarasi” de Lucian Blaga. O sa’mi spui ca primavara e anotimpul zambilelor dar e viata mea si culeg zambile cand vreau eu fara sa dau socoteala nimanui! Doar ce culesesem 2-3 cand am observat un tanar cu o geanta care se apropia de coliba. Fiindca se apropiau alegerile m’am gandit ca omu’ vrea semnaturi pentru Nastase asa ca primul meu gand a fost sa asmut cainii pe el. In timp ce incercam sa dezleg fioaroasele bestii l’am auzit pe individ ca striga: “POSTA ROMANA!!”. Mi s’a parut un pic dubios. Ce sa caute posta in varful muntilor si mai ales ce sa caute la mine, ca eu nu sunt fata. In fine, l’am lasat pe baiat sa se apropie. A scos omu’ o scrisoare cu numele meu pe ea. Cu mainile tremurande (ca sa para textul mai interesant) am deschis scrisoarea. Eram chemat degraba la Bucuresti pentru inceperea anului scolar. Asa ca am lasat toate alea in voia primarului si m’am dus degraba la gara, pentru ca drumul cel de fier ma ducea cel mai repede acolo.

Am coborat din tren dupa 8 ore si 3 litri de vin iar disparitia subita a portofelului m’a atentionat ca am ajuns in Bucuresti. M’am grabit spre liceu. Daca stiam ce urmeaza as fi mers mai incet. Acolo, la liceu, printre dealeri depresivi, vegetarieni vulgari, emoizi euforici, punkisti problematici si tot felul de personaje din peisajul urban am vazut’o pe Ea. Cu “E” mare. De la “Esti un ratat si n’am ce sa vorbesc cu tine”. Pe atunci nu mi se parea asa evident totusi. Asa ca am facut ce’ar face orice tampit de varsta mea. M’am indragostit.

Nu cred ca a contat prea mult persoana, desi la vremea aia asa se parea. Un scriitor si teolog român care a stat vreo 16 ani prin inchisoare scria candva o chestie cu care sunt total de acord, anume ca prima iubire e doar proiectia in afara a dorului de a iubi. Omu’ nostru mai facea o asemanare intre Adam si adolescenti si spunea ca asa cum Eva a fost facuta din coasta lui Adam, asa si adolescentii isi rup ceva din fiinta lor pentru a’si crea o fiinta iubita de care au apoi nevoie pentru a se reintregi.

In postarea urmatoare iti voi povesti cum au involuat lucrurile. Pana una alta, asculta melodia asta.

ganduri negre

2009-10-13T09:48:00.004+03:00

M’am uitat zilele astea la felurite episoade din Tales from the Crypt. Unul din ele m’a pus pe ganduri. Un tip care omora oameni ca sa’si castige painea (era ala care "manuia" scaunul electric) e pus pe liber in urma abolirii pedepsei cu moartea. Ca sa’si omoare timpul, omul nostru se apuca sa urmareasca diversi criminali eliberati/achitati in urma unor vicii de procedura si sa bage mii de volti in ei ca pedeapsa. In cele din urma e prins si el de organele competente si in urma reinstaurarii pedepsei cu moartea este la randul lui executat pe scaunul electric. Un fel de razbunare poetica. Nu la fel de poetica precum versurile “am avut un vis aseara/ era intr’un cimitir/ numele iubirii noastre/ scris pe’o piatra funerara” dar tot p’acolo.

In episodul respectiv mi’a atras atentia descrierea momentelor pe care le petreceau condamnatii la moarte in drumul lor spre locul de executie. Asa ca, dupa vizionarea episodului, m’am pus in pat si am facut un exercitiu de imaginatie gandindu’ma cum as reactiona eu intr’o situatie similara. Cam ce trairi as avea eu stiind ca “marea trecere” se va sfarsi in urmatoarele 5 minute. Intrasem bine de tot in pielea personajului (directorul inchisorii, gardienii si preotul intrasera in camera, eram usor naucit fiindca fusesem trezit din somn si alte chestii de genu’) cand mi’am dat seama de ceva care m’a ingrozit. Dupa ce m’am dat jos din pat (adica eu, condamnatul la moarte) am inceput sa ma imbrac cu viteza normala. Eram chiar un pic grabit. Iti dai seama de asta? Realizezi cat de tare e situatia? Eu trebuia sa fiu executat in 5 minute si ma grabeam sa nu’i tin pe oamenii aia in asteptare! Ca sa nu’i las pe aia sa astepte eu ma grabeam sa trec in nefiinta, ma grabeam spre locul unde urma sa fiu executat. Urma sa imi incetez existenta in urmatoarele 5-10 minute si eu ma gandeam cum sa ma imbrac cat mai repede ca sa nu se plictiseasca preotul si 2-3 gardieni. Cata politete din partea mea. Mi’am revenit din experiment si m’am gandit ca sunt o persoana cu foarte mult bun-simt. Sunt un om de aur. Si m’am culcat linistit. Era 5 dimineata.

despre septembrie

2009-10-01T14:12:00.006+03:00

A trecut si luna septembrie. Luna in care se deschid scolile, luna echinoctiului de toamna si luna in care s’a nascut Dudu Georgescu. Am avut mult timp liber la dispozitie luna asta fiindca nu m’am lasat deranjat de cele 7 restante si 2 reexaminari pe care a trebuit sa le sustin. Scriu chestia asta chiar pe 1 octombrie, ziua cand incepe anul universitar. Ma gandesc ca pentru unii abia incepe facultatea, in timp ce eu deja m’am plictisit de drumul pana acolo. Macar de’ar schimba aia locatia seminariilor ca altfel cred c’o sa innebunesc. Din nou.

In alta ordine de idei, in luna septembrie (pe 25) am implinit 22 de ani. Cioran scria in ziua cand a implinit 22 ca are o senzatie ciudata gandindu’se ca la o asa varsta devenise deja specialist in problema mortii. Lucru care nu l’a impiedicat vreo 60 de ani mai tarziu sa se ascunda in sifonier de frica ei. Din cate se pare nici asta n’a facut bine ca tot l’a gasit.

N’am fost niciodata, sau ma rog, de vreo 5-6 ani de cand am inceput sa’mi dezvolt si eu personalitatea (?!) innebunit dupa sarbatorirea zilei de nastere. Mai ales a zilei mele de nastere. Poate pentru ca nu suport sa fiu in centrul atentiei. Ma amuza insa telefoanele pe care le primesc de ziua mea de la neamuri. Fiindca mama e din Ardeal unde copiii (pruncii mai bine zis) se produc in cantitati industriale, am foarte multe neamuri (in special matusi) p’acolo. Si la fel de multe telefoane primesc de acolo de ziua mea. Aceeasi conversatie la toate.

- Servus! La multi ani!
- Saru’mana, multumesc.
- Ce faci?
- Bine (daca as zice rau, le’as strica entuziasmul si mai rau, ar urma alte intrebari)
- Sa’ti dea Dumnezeu sanatate si noroc la bani si in dragoste (mai bine mi’ar ura noroc la sex)
- Multumesc. (gata, mi’au urat, e clar c’o sa le am pe toate)
- Cu scoala cum merge?
- Bine. ( la modul “n’am avut decat 7 restante si am ramas doar cu 3 pentru anul asta”)
- Draguta ti’ai gasit?
- Nu.
- Si cand iti gasesti?
- Eh, imi gasesc.
- No bine, te sarutam cu totii. Ciau!
- Ciau.

Acum nu ca n’as aprecia gestul de a ma suna si a’mi ura “la multi ani” doar ca mi se pare tare amuzant sa am aceeasi conversatie intr’o zi cu 7-8-9 persoane diferite.

Alte chestii din septembrie 2009:

-un anume coleg, sa’i zicem .. hmm… “Jony” se apucase sa invete (?!) pentru un examen cu vreo 2 saptamani inainte. Cand eram inca in august. Mai mult, a folosit pretextul asta sa lipseasca de la o bauta cronica. Cand au venit rezultatele la test a avut o mare surpriza si reexaminarea va trebui s’o dea oral (mai e nevoie sa fac vreo gluma pe tema asta?). Ca sa fie totul si mai frumos, eu am luat examenul respectiv. Si nu doar eu. Toti aia care am stat in spatele salii l’am luat. Toti 7. Toti cu 6. Alcoolisti vs. Jony 1-0.

- aia care au avut restanta la drept administrativ au dat examenul pe strada Batistei. A fost umilinta suprema. Eu n’as fi acceptat sa dau intr’o asa locatie. Data viitoare cred ca o sa’i puna sa dea in garsoniera OTV.

- dupa ce a trimis sute de oameni din presa si din lumea fotbalului la spital prin victoria de la Liberec, Dinamo a mai facut o nefacuta. Chiar doua. A invins Steaua in Ghencea si Unirea Urziceni (?!) acasa. Pe astia chiar in ultima secunda, cand le era lumea mai draga. Am ras cu zambete la chestia asta. Dinamo vs. adversari 2-0

- m’a cuprins nebunia cu filmele horror. Mereu mi’au placut mie filmele de genu’ asta dar luna asta m’a gandit ca sunt un om special si merit sa’mi fac un cadou. Nu neaparat cu ocazia zilei mele. Mai degraba cu ocazia faptului ca eu sunt eu. Si chestia asta merita sarbatorita oricand imi aduc aminte de ea. Si m’am pus pe downloadat o herghelie de filme de genu’. Horroruri, thrilleruri, d’astea cu mister. Toate cele. Am inceput cu astea clasice. Vincent Price si Basil Rathbone. O sa continui cu Christopher Lee si Peter Cushing. P’orma o sa iau episoade din Tales from the Crypt si o sa ajung in cele din urma si la astea moderne.

- incercand sa downloadez un film (Martyrs) m’am trezit cu vreo 22 164 de virusi. Cam multi. Eu vs. virusi 0-22 164. Noroc cu BitDefenderu' ca a intors rezultatul

- de ziua mea am primit cadoul pe care mi l’am dorit. Salata de andive.

- am aflat ca eu, ca balanta, ma aflu in compatibilitate perfecta (cum altfel?) cu gemenii. Foarte interesant :)

- Rammstein a scos un videoclip foarte tare.

Cam atat. Cine are ceva de spus, poa’ sa spuna mai jos.

de ce am avut o copilarie frumoasa

2009-08-24T14:19:00.008+03:00

M’am decis sa scriu oarece randuri despre copilaria si adolescenta mea. Au fost vremuri fericite. Capitala era la Constantinopol, Dinamo era campioana si femeile n’aveau drepturi. Toate erau la locul lor. Vremuri de’a dreptul idilice. Toamna, iarna si primavara le petreceam in Bucuresti dar vara mergeam in Banat. Acolo, nu eram primit in sat deoarece inca de la varsta aia eram slab si diform si n’aveam ce cauta printre oamenii normali. Asa ca eram trimis la o coliba in Muntii Almajului sa traiesc printre fiarele padurii. De atunci am invatat ca locul perfect este acel loc unde poti sa fii singur. Acolo la coliba duceam o viata similara profetilor din Biblie. Dimineata ma trezeam si coboram la parau sa beau apa. De hranit ma hraneam cu lacuste si miere salbatica. Urcam apoi din nou la coliba si adunam ovinele aferente spatiului respectiv si le duceam sa pasca. Cat timp oile pasteau, eu imi ciopleam un fluier si ma apucam sa doinesc. Doineam asa de frumos incat raurile se opreau sa ma asculte, muntii se aplecau inspre mine sa ma auda mai bine, iar pasarile veneau si mi se asezau pe umar. Vietatiile campului se strangeau in jurul meu iar eu vorbeam cu ele ca’n povestile lui Sadoveanu. Ele imi vorbeau despre misterele din Eleusis si despre Orfeu iar eu le recitam poezii de Goga si Blaga. Problema mancarii de amiaza se rezolva foarte usor. Pot spune ca aveam un meniu chiar foarte bogat: pastrama, carnati, cartofi copti, rosii, branza si ce mai aduceau de mancare taranii prea ocupati cu muncile campului ca sa mai fie atenti la cosul cu mancare. Cand se insera scoteam din desaga stelele pe care le culegeam in fiecare noapte si le aruncam iar pe cer in asa fel incat sa formeze numele mandrei mele. Numele ei stralucea astfel pe cer in fiecare noapte, dar tarfa era in Bucuresti si acolo din cauza poluarii nu se vad stelele. Asa ca n’a stiut niciodata de chestia asta. Noaptea se facea cam frig si ca sa ma incalzesc puneam pe foc afisele electorale cu votati PDSR pe care le gaseam din abundenta in satele din jur. Ca tot am adus vorba de sate, trebuie spus ca acolo ma aventuram rareori. Sufletul meu de’o sensibilitate poetica nu putea face fata ritmului alert al civilizatiei satesti. Bastinasii nu stiau sa ma aprecieze. Singura cultura de care dispuneau ei era aia de porumb din spatele casei. Zilele se scurgeau ca sapunul lichid iar toamna, inainte sa revin in capitala, culegeam prune si faceam rachie din ele. Ma imbatam si adormeam in fan. Erau vremuri tare frumoase atunci dar, dupa o astfel de vara plina de evenimente, soarta (?!) urma sa’mi pregateasca o surpriza neplacuta la intoarcerea in Bucuresti. Dar despre asta, poate, in alta postare.

Dupa ce ascultati melodia, daca aveti intrebari sau aprecieri cu privire la text, lasati’le in spatiul amenajat mai jos.

despre comunism

2009-07-28T02:35:00.008+03:00

Motto: Cu prieteni ca Uniunea Sovietica nu'ti mai trebuie alti dusmani.

Am vazut zilele trecute un filmulet interesant pe iutub. Am avut senzatia ca doar pentru astfel de momente s’a inventat camera de luat vederi (aia de te lasa orb). Ce se intampla in film: la un congres al PCR, la un moment dat se ridica un tovaras mai in varsta, Parvulescu pe numele sau, care doreste sa ia si el cuvantul. Ceilalti tovarasi la inceput nu sunt de acord dar apoi se lasa induplecati. Mosulica se apuca sa vorbeasca de una, de alta, cate’n luna si in stele si de zbor de randunele si flori albastre si dulci minuni si alte alea. Incepe apoi sa’l critice pe Ceausescu. Nimic neobisnuit. Acum. Insa nici bine nu se apuca omul nostru sa’l critice pe tovarasul Secretar General al Partidului Comunist Roman, Presedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Romania, Presedintele Frontului Unitatii Socialiste, eminent om politic de orientare marxist-leninista si militant de seama al miscarii comuniste si muncitoresti internationale, ca e si intrerupt de un “heckler” avant la lettre. Acesta, probabil, a avut cu cateva secunde inainte o viziune mistica (ce cuvant reactionar) a tovarasului Marx, venind cu tovarasul Engels de’a dreapta sa, calare pe un MiG coborat din cerul descoperit, cucerit si daruit oamenilor de expeditia tovarasului Yury Prometeevich Gagarin (care a primit pentru fapta sa Ordinul Lenin si titlul de Erou al Uniunii Sovietice, spre deosebire de cosmonautii americani care primeau pentru faptele lor cel mult un Pulitzer, si nici ala erect). Marx i’a glasuit tanarului nostru erou: mergi la Faraon Parvulescu si spune’i sa’mi lase secretarul sa fie reales in pace.

Atunci, eroul nostru, indemnat sa se opuna din rasputeri cuvantarii burghezo-mosierului Parvulescu, acest lup care s’a imbracat in blana rosie (cum altfel) de oaie pentru a dezbina din interior partidul, a slobozit pe gura intr’un deplin extaz cuvintele “CEAUSESCU REALES, LA AL DOISPELEA CONGRES” dupa care, epuizat de prezenta duhului lui Lenin care se afla in el si care vorbise in locul sau, probabil s’a prabusit undeva pe jos, fiind carat de tovarasi afara la aer.

Insufletiti astfel de aceasta interventie energica, enoriasii rosii s’au napustit asupra ereticului Parvulescu si mai departe nu stiu ce i’au facut dar nu cred ca a fost placut deloc.

Exxxtazul eroului incepe la 3:27 si se termina foarte brusc. Liber sa comentati, dar nu prea aveti ce.

despre femei

2009-05-21T01:54:00.016+03:00

“- Domne, sa'ti explic eclipsa. Luna se pune peste soare... (Radu Pietreanu in rolul unui reporter)
- Curva si asta. (Dan Sava in rolul intervievatului) "

A venit vremea sa'mi pun pe net si gandurile mele cu privire la femei. Era o postare necesara. Sunt oameni cu felurite pareri despre femei. Unii zic ca vor o femeie doar pentru sex. Altii o vor pentru sex dar vor sa aiba si ce vorbi cu ea dupa. Eu unul mai degraba as vrea una ca sa am ce vorbi cu ea in loc de (!). Viziunea asta bineinteles ca imi ingreuneaza cautarile directionate spre gasirea acelei fete/femei care iti da un sens vietii si care te intregeste pe tine ca fiinta umana, si alte porcarii de genu' asta pe care oricum nu le crede nimeni. In fine, va voi prezenta aici o conversatie avuta acum ceva vreme cu un prieten pe tema femeilor.

enrique (4/23/2009 2:20:15 AM): pei te invat eu ce sa faci...
rica (4/23/2009 2:20:23 AM): ascult
enrique (4/23/2009 2:21:40 AM): in primu rand tre’ sa iti schimbi stilu’ vestimentar, treningu’ nu e pe placu ei. tre sa ai niste blugi cool, si un tricou mulat , funky, un lant la gat, si neaparat dat cu parfum givenchy , culorile tre’ sa fie mov, verde, rosu , orice, insa de club, sa fii imbracat " ca tinerii"
enrique (4/23/2009 2:21:58 AM): imediat dupa ce lucrezi la acest stil, tre’ sa dai de carnet
enrique (4/23/2009 2:22:26 AM): nu mai ai voie sa mergi pe jos de la alba iulia pana la universitate, va trebui sa’ti iei masina.
enrique (4/23/2009 2:22:56 AM): o vei invita la suc, dar nu in spring, unde se duc toti ratatii, ci in turabo, tonka, cafeneau actorilor
enrique (4/23/2009 2:23:17 AM): ii vei spune ca puteti ajunge repede, ca esti cu masina, iar ei ii va surade ideea
enrique (4/23/2009 2:26:01 AM): ce e mai trist? ca pare o gluma, si e doar un adevar...
rica (4/23/2009 2:26:18 AM): hmm
rica (4/23/2009 2:26:19 AM): da
enrique (4/23/2009 2:27:00 AM): tre’ sa vb de bellagio, bamboo, sunwaves, house mult, dj. pagal
enrique (4/23/2009 2:27:16 AM): tre’ sa vb de noptile de la arena
enrique (4/23/2009 2:27:34 AM): de anturaje...tre’ sa fii un smecher...
rica (4/23/2009 2:28:06 AM): tre' sa am si un caine d’ala smecher
rica (4/23/2009 2:28:17 AM): ca ea are mereu poze la avatar cu asa ceva
enrique (4/23/2009 2:29:08 AM): exact
enrique (4/23/2009 2:29:20 AM): plm, u daca o scoti seara in oras, cu ce o duci acasa?
rica (4/23/2009 2:29:33 AM): 32
enrique (4/23/2009 2:29:37 AM): o lasi singura in acest cartier negru?
enrique (4/23/2009 2:29:38 AM): se duce singura cu 32?
enrique (4/23/2009 2:29:41 AM): nu nu
enrique (4/23/2009 2:29:51 AM): tre sa o duci tu
enrique (4/23/2009 2:30:06 AM): la ora 22 ii dai drumu? ca pierde tramvaiu?
enrique (4/23/2009 2:30:29 AM): faci ca mn? cand la 23 plekm de la ea, de multe ori pt 5 min de stat cu ea, ma intorceam pe jos, singur in noapte
rica (4/23/2009 2:30:44 AM): un gest nobil
enrique (4/23/2009 2:30:55 AM): tre sa vina acasa la 12 noaptea, ca prietenele ei sa vada ca iubitul ei are masina
enrique (4/23/2009 2:30:58 AM): si o aduce noaptea acasa
enrique (4/23/2009 2:31:06 AM): tre’ sa simta ca are o viata traita la maxim
enrique (4/23/2009 2:31:17 AM): nu pierduta pe peron in frig, iar 32 sa nu mai vina...
rica (4/23/2009 2:31:27 AM): da
enrique (4/23/2009 2:32:06 AM): in plm

CONCLUZIA

rica (4/23/2009 2:35:58 AM): ea e X si eu sunt O
enrique (4/23/2009 2:36:46 AM): da, doar ca de data asta nu se mai joaca impreuna…

Dau liber la discutii :)

Cel mai bun fotbalist român

2009-04-23T10:09:00.010+03:00

“Batuti de vanturile nemiloase ale istoriei, românii s’au retras in imparatia senina a visului” – Vasile Bancila

M’am gandit sa dau la o parte panza de paianjen asternuta pe blogul meu cu un articol despre cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor: Adrian Mutu.

In prezent (2009) variantele pentru titlul de cel mai bun jucator autohton al tuturor timpurilor (de fapt, din 1909 incoace de cand s’a inceput campionatul national la noi, dar suna mai interesant asa cum am formulat prima oara) ar fi Dobrin, Hagi sau Mutu. Eu zic Adi Mutu.

De ce e Mutu pentru mine cel mai bun dintre toti ? Foarte simplu. Pentru ca e singurul dintre acestia trei care a confirmat la cel mai inalt nivel. Pai Rică, o sa imi spui tu, Dobrin nu prea a avut voie sa plece afara ca sa poata evolua la nivel inalt si sa confirme si el. Daca ai gandit asa, inseamna ca ma chinui degeaba sa te educ in ale sportului.

In primul rand, in disputa cu Hagi, Adi Mutu are castig de cauza pentru ca a marcat peste 100 de goluri in campionatul (unul din cele mai bune din lume) unde Hagi a jucat un singur sezon, si chiar a retrogradat cu formatia sa. Pentru ca asta face diferenta. Nu un moment de geniu la 6-7 partide. Sa evoluezi bine meci de meci. Hagi a avut perfomanta la nationala ce’i drept, dar nu era prea greu sa ai performante cu Lupescu, Dumitrescu, Raducioiu, Belodedici sau Sabau langa tine. Cum s’ar fi descurcat oare daca ar fi trebuit sa joace langa Cocis, Soava sau Dorel Stoica? Nu cred ca e greu de spus.

In disputa cu Dobrin?... aici iti voi arata si de ce am pus motto’ul ala atat de neobisnuit. Pentru ca românilor intotdeauna le’a placut sa viseze. Intotdeauna le’a placut “sa moara frumos”, d’aia a avut si atata success la noi Titanicul cand s’a lansat (nu la apa) prin ’98 de mureau toate nebunele din cartier dupa Di Caprio. Intotdeauna ne’a placut mai mult varianta de a muri incercand decat aia de a reusi pur si simplu ceea ce ne propunem si de a ne bucura p’orma de success. Dobrin putea sa ajunga la Real Madrid dar nimeni nu ne garanteaza ca n’ar fi fost trimis inapoi de spanioli cand s’ar fi apucat sa bea tuica prin cantonamente. Cum la fel nu putem spune sigur daca nu cumva ar fi ajuns cel mai bun fotbalist al lumii. Pana la urma raman doar speculatii. Desigur ca s’au tesut astfel o gramada de legende, dupa cum bine zis’a poetul “nu cate au fost imi vin in minte ci cate ar fi putut sa fie”. Ca legenda, Dobrin a fost mare. Ca jucator insa, a fost unul doar de divizia A, peste medie ce’i drept, dar doar atat.

Sa iti amintesc de un alt jucator despre care s’au zis multe, Nicolae Dica, omul care a dus Steaua pana in semifinalele UEFA in 2006 si care apoi a fost lasat sa plece sa se faca de ras la Catania (formatie mediocra din campionatul unde Mutu a fost ales cel mai bun in 2007). Ce’ar fi fost daca ar fi ramas sistemul comunist si lui Dica nu i s’ar fi dat voie sa plece? Peste 20 de ani ar fi urmat o sumedenie de interviuri cu Dragomir (LA PUSCARIE SPER) care ar fi spus, cu talentul sau binecunoscut de a exagera, ca Dica (urat suna) ar fi fost un jucator capabil sa joace la Barcelona, castigatoarea Ligii Campionilor din 2006. Si asa s’ar fi nascut o noua legenda: atacul de vis al Barcelonei: Eto’o, Messi, Ronaldinho si Dica. Dar asa, Dica a fost lasat sa plece si se stie ce’a urmat. Cam greu in Serie A.

Ceva scurt si despre “preocuparile” lui Mutu, aduse in discutie prea des in comparatie cu alti jucatori. Imi amintesc de un banner al galeriei steliste: “un taran afemeiat, betiv, drogat / voi ii spuneti briliant”. Sunt curios cati dintre cei care au tinut bannerul ala se regasesc in el. Sunt curios de ce nu l’au facut si pe “Gascan” betiv, fiind cunoscute aptitudinile sale bahice, sunt curios de ce nu l’au facut pe Hagi afemeiat, in conditiile in care s’au auzit ceva zvonuri despre prezente feminine in camera lui in cantonamente si sunt curios daca baietii respectivi stiau ceva date biografice despre Maradona.

Pentru acestia, ar face bine o lectura a ultimei parti din Scrisoarea I (incepand cu "neputand sa te ajunga, crezi c'or vrea sa te admire" si terminand cu "mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit"). Si un banner eventual, care sa’l descrie pe autor drept “un misogin, sifilitic, aflat departe de adevar / voi ii spuneti Luceafăr”.

de ce ne place fotbalul ?

2009-02-24T15:51:00.007+02:00

Fiindca poa' sa te cheme Caniggia, sa fii sex-simbol in Argentina, sa fii prietenul cel mai bun al lui Maradona, sa fi castigat in urma cu 3 ani Cupa Intercontinentala si sa joci in serie A dar intotdeauna se va gasi cineva pt care chestiile astea sa nu prea conteze:

Rică si civilizatia britanica

2009-02-14T02:21:00.004+02:00

Iata cum putem sa fim si noi un exemplu de civilizatie, la fel ca Marea Britanie

- mergem la librarie (cu “Royal” in fata bineinteles) si cumparam o harta a lumii. Ne uitam pe harta si gasim o tara cu nume cat mai exotic (gen Papua Noua Guinee sau Kenya)si care sa nu fie colorata in roz (ca p'alea deja le avem).
- imbarcam 20.000 de oameni pe cateva nave de lupta, le dam armament ultra-modern si ii trimitem pe acele meleaguri indepartate.
- odata ajunsi acolo, masacram cele cateva sute de bastinasi pasnici si neinarmati care vin sa ne intampine (pai ne credeti vreo trupa de pop-rock ca sa ne asteptati la aeroport ?!)
- dupa celebrarea acestei victorii glorioase (trimiteti vorba la Londra!), ne indreptam spre zonele locuite de nativi, care alertati de masacru decid sa infrunte atacatorul venit sa’i scape de povara libertatii si sa le prezinte avantajele sclaviei (suntem un fel de comis-voiajori daca stam sa ne gandim bine).
- castigam si batalia decisiva in care trupele native, inarmate din belsug cu arcuri si sulite (arme de distrugere in masa!) sunt adversari pe masura pentru artileria noastra.
- violam femeile, ucidem barbatii care inca mai au tupeul sa traiasca si trimitem copiii in Tara-Mama unde ii vom initia in tainele sclaviei ( primii 300 se bucura de gratuitate!)
- construim o cale ferata pt a lega colonia (citeste zona pacificata) de celalalte care sunt in jurul ei.
- ne apucam de extragerea resurselor importante din zona (pai doar am venit cu treaba, nu in excursie).
- ne intoarcem acasa pt a fi innobilati de rege/regina pt curajul dovedit in luptele cu niste oameni care nu vroiau, sau nu aveau cu ce, sa lupte impotriva noastra
- povestim intamplari din glorioasa campanie la diverse serate si ceaiuri organizate in cinstea noastra, adica genul de petreceri unde lumea se oripileaza cand aude 'bugger', dar soarbe cu nesat fiecare cuvant din povestile noastre de vitejie (citeste masacre asupra unor oameni nevinovati)
- din cand in cand mai punem la cale cate un genocid in randul populatiei autohtone, (sa le mai taiem din aripi sa nu se faca vulturi si sa zboare din colonie) ca doar istoria o scriem noi, nu ?! (daca suntem in India, in 1943 nici nu e nevoie sa’i omoram noi, pur si simplu nu le mai trimitem alimente. Scapam de vreo 3-4 milioane. Oricum razboiul il castigam noi si pe noi nu ne trage nimeni la raspundere)
- sub nici o forma nu ne razboim cu vreo tara pe masura noastra (gen Germania 1939/1940) pt ca astia au si ei tancuri si avioane si nu se apara cu scuturi din piele de rinocer. Daca totusi facem imprudenta asta, atunci chemam repede Royal Navy'ul sa vina cu nave, transportoare, barcute de hartie, ratuste de plastic , olite, conserve (orice DAR SA PLUTEASCA) pt a ne evacua de la Dunkerque (pt cine cunoaste).

-(din pacate) va urma-

Rică si civilizatia (intro)

2009-02-14T01:59:00.010+02:00

Trecand peste contradictia din titlu, biruitu'm'a gandul sa ofer cititorilor mei cateva mostre din weltanschauung'ul meu. Pt cei care nu cunosc limba lui Goethe, lucru de altfel bun tinand cont ca necrofilia nu este privita cu ochi buni pe taramurile noastre, asta insemnand conceptie despre lume.

Numeroase replici care mai de care mai grabnic provocatoare de scarba cu privire la diferenta dintre ‘noi’ si ‘ei’ mi’au fost date sa aud de’a lungul acestei vieti. Prin ‘noi’ intelegem România, Orient, Balcani (ca fapt divers, civilizatia europeana a aparut aici), coruptie, gunoieri, ciubuc, baclava, Galatasaray, Stoichkov si alte alea. Prin ‘ei’ intelegem Occident, catedrale-mai-inalte-decat-orasele-noastre-puse-pe-verticala, curatenie, civilizatie, standarde de viata ridicate, una peste alta, un loc frumos unde sa’ti vezi nepotii crescand.

Sa aruncam deci o privire la minunata civilizatie occidentala. Episodul de azi: Marea Britanie.

intru inceput a fost cuvantul

2009-02-10T21:24:00.004+02:00

Intamplarea care m'a determinat sa incep acest vast proiect "cioclopedic" de educare a maselor cu privire la fenomenul bahic s'a petrecut vineri, 6 funebruarie 2009. Fiind printr'un parc cu al meu crew(erau si fete, nu te grabi), intr'o atmosfera deloc bacoviana, am decis sa purcedem la achizitionarea unei sticle de alcool denumita dupa un dictator sovietic (pt cei puternici). Incercand sa desfac pacatoasa sticla cu licoare magica, m'am taiat la degetul unei maini. Privind la sangele care curgea mai dihai ca la Calugareni, am avut un moment de refelatie. Sau revelatie. In orice caz.. in acele momente m'am gandit cata experienta de viata s'ar putea pierde o data cu trecerea mea "dincolo". Asa ca m'am apucat sa scriu aceasta cronica, spre luminarea generatiilor viitoare cu privire la viata dusa de un tanar aflat pe culmile alcoolizarii (si ale disperarii daca tot se va intreba cineva cu privire la alegerea titlului blogului) in anul de dizgratie 2009.